N-am crezut niciodata in cuvinte! Si totusi…Theresa a plecat! Unii ar spune ca a murit putin. Altii ca a avut parte de o mica moarte. Eu nu mai am insa grai. Poate ca este exact ca diferenta dintre o rata si o lebada. Ultima canta o singura data, cu doar cateva clipe inainte sa treaca in nefiinta. Si atunci canta cel mai frumos. De fapt, e o prostie. Nu e nici pe departe vorba despre un cantec. E un racnet. Al furiei, al disperarii, al finalului. Nici macar nu suna frumos, pentru ca sfarsitul nu e niciodata frumos. Fericit sau nefericit, e sfarsitul si atat. Uneori nu e suficient sa intorci pagina, trebuie sa o rupi. Si Theresa a inceput prin a se rupe pe ea. Nu! Nu s-a sinucis, departe de acest gand. Apoi am aparut eu si Theresa a invatat sa minta frumos si sa ma numeasca intr-un fel atat de insipid si atat de copilaros “ingerasul meu”. Hmm, ingerasul ei. Si cand te gandesti ca acum face parte din aceasta gasca de puerili inaripati. O perioada am fost nu terminat ci foarte terminat.
Citeşte mai mult...